
Declarație de valoare
Declarația de Valoare
Este un document scris în limba italiană care indică valoarea unui act de studii obținut într-un alt sistem de învățămân decât cel italian. Aceasta se eliberează de Ambasada Italiei în România (București) numai pentru actele de studii emise de Ministerul Educației Naționale din România.
Atenție! Declarația de Valoare are natură informativă și nu reprezintă recunoașterea automată a actelor de studii emise în România. Pentru recunoaștere se vor iniția procedurile la instituțiile competente italiene pe baza dosarului realizat în România.
Declarația de Valoare este unul din documentele solicitate de autoritățile italiene în următoarele situații:
- Pentru a demara procedura de echivalare a actelor de studii obținute în România (preuniversitare sau universitare); În cazul studiilor preuniversitare echivalarea se solicită la Inspectoratul Școlar Teritorial Italian competent – Ufficio Scolastico Provinciale Italiano; Pentru diplomele universitare echivalarea se va solicita Universităților Italiene;
- Pentru continuarea studiilor în instituții de învățământ italiene, pentru înscrierea la cursuri universitare și post-universitare în Italia sau pentru înscrierea la diferite tipuri de cursuri de formare în Italia;
- Pentru participarea la concursuri publice în Italia.
Secția Consulară a Ambasadei Republicii Italiene în România eliberează „Declarația de Valoare” pentru următoarele tipuri de acte de studii obținute în România:
- Diplomă/Certificat de absolvire 8 clase (acest act poate avea denumiri diferite în funcție de anul absolvirii);
- Certificat de promovare a testelor naționale/Certificat de Capacitate;
- Diplomă de absolvire a învățământului obligatoriu de 10 ani;
- Diplomă de școală profesională (de minim 3 ani);
- Diplomă de bacalaureat;
- Diplomă de licență;
- Diplomă de master;
- Diplomă de doctor.
Declarația de Valoare se eliberează DOAR pentru diploma de studii cerută în Italia de către instituția italiană (ale cărei date se vor specifica în cererea de emitere a Declarației de Valoare). În cazul în care instituția de învățământ solicită și diplomele obținute anterior (dacă este cazul) atunci Declarația de Valoare se va elibera pentru fiecare diplomă de studii în parte.
Care sunt pașii care trebuie urmați pentru obținerea „Declarației de Valoare”?
- Obținerea „Adeverințelor de Autenticitate” (în doua exemplare) de la Universitatea/Unitatea de Învățământ Preuniversitar (după caz) care a eliberat actul de studii.
- Vizarea actelor de studii (atât a Diplomei cât și a Suplimentului la Diplomă/Foii Matricole) de către Ministerul Educației Naționale – C.N.R.E.D. București (în cazul actelor de studii universitare) și de către Inspectoratul Școlar teritorial (în cazul actelor de studii preuniversitare).
- Aplicarea Apostilei (Convenția de la Haga din 5 octombrie 1961) pe actele de studii originale (diplomă și suplimentul la diplomă/foaia matricolă) la Instituția Prefectului competentă.
- Efectuarea Traducerii Autorizate în limba italiană (de către un traducător autorizat de Ministerul Justiției) a fiecărui act de studii și legalizarea notarială a traducerii autorizate.
- Efectuarea Copiilor Legalizate după originalele actelor de studii de către un Notar Public.
- Obținerea „Declarației de Valoare” de la Ambasada Republicii Italiene în România (București).
Pentru depunerea dosarului complet (pașii 1-6) este necesară o programare prealabilă. Toată documentația va fi prezentată atât în original cât și în copie Xerox într-un dosar plic de carton. În mod normal „Declarația de Valoare” este eliberată în 5 zile lucrătoare de la data depunerii dosarului la Ambasadă.
Contactează-ne
Pentru mai multe informații sau pentru a solicita o traducere, nu ezita să ne contactezi. Suntem aici să te ajutăm să îți atingi obiectivele legate de documentele auto, oriunde te-ai afla.
Contactează-ne acum pentru cel mai bun preț
Program birou
Luni - Vineri - 10:00 - 16:00
Sâmbătă - comenzi email și/sau Whatsapp
Duminică - comenzi email și/sau Whatsapp